LA MULŢI ANI, DOAMNĂ CAMELIA CIURESCU!

Să treci prin lume ignorându-ţi dascălii, figuri emblematice ale devenirii tale ca om, reprezintă o dovadă a micimii, a incapacităţii de a-ţi identifica bazele intelectuale şi morale ale personalităţii tale actuale.

Chiar daca nu mă pot lăuda că am realizat foarte multe până în prezent, că nu sunt vreun geniu, mă pot considera un om norocos,un individ peste medie… Acest fapt mă determină să mă aplec cu respect în faţa profesorilor mei şi să îmi exprim public, prin intermediul blogului personal, sentimentele mele de mulţumire şi preţuire pentru ei.

Unul dintre oamenii care m-au „obligat” să mă schimb, să muncesc permanent, să mă perfecţionez este neîndoielnic distinsa directoare a Colegiului „Mihai Eminescu” din Constanţa, doamna doctor Camelia Ciurescu.

Pe profesoara mea de Limba şi literatura română am întâlnit-o într-una din după-amiezele lui Septembrie 1993, când, proaspăt elev al liceului teoretic patronat de spiritul Poetului Nepereche, am rămas fascinat de harul cu care îşi făcea meseria, chiar dacă se afla la debutul acesteia. Blogul acesta nu este locul unde să fac un portret al activităţii didactice şi intelectuale a doamnei Ciurescu, ce se întinde pe durata a două decenii şi ocupă spaţiul a zeci de mii de pagini publicate. Este locul unde eu, umilul dumneaei elev, îmi exprim recunoştinţa pentru că m-a învăţat să vorbesc şi să scriu corect româneşte, că m-a îndrăgostit iremediabil de Eminescu, Creangă ori Arghezi.

Astăzi, doamna Camelia Ciurescu împlineşte o frumoasă vârstă, prilej fast pentru mine de a-i transmite gândurile bune de sănătate, bucurie şi fericire, dorindu-i să se bucure de realizările familiei şi de cele proprii.

La Mulţi şi Fericiţi Ani, Distinsă Doamnă!

 

ILEANA PLOSCARU ŞI DAN COJOCARU, LA ANIVERSARĂ

              Sfârşitul lui ianuarie ne aduce cu sine aniversarea a doi actori ai Scenei constănţene: Ileana PLOSCARU, Marea Doamnă a Thaliei tomitane, şi discipolul său, Dan COJOCARU, unul dintre cei mai vechi şi mai statornici prieteni de-ai mei.

            Dacă doamna Ploscaru slujeşte teatrul de mai bine de şase decenii, dintre care cinci le-a dăruit spectatorilor de la malul Mării Negre, Dan Cojocaru este unul dintre actorii care şi-au făcut debutul în preajma evenimentelor din iarna lui 1989.

            Pe Dan – Cojo, aşa cum îi spun colegii lui – l-am cunoscut pe 2 octombrie 1994, moment la care îşi începea misiunea încredinţată de directorul de atunci al Liceului „Mihai Eminescu” din Constanţa, istoricul Romulus Popa Bran, de a coordona spectacolul aniversar organizat cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existenţă a instituţiei de învăţământ. În cele două luni de repetiţii, Dan a reuşit să ne facă să devenim prieteni şi să ne îndrăgostim iremediabil de teatru… Datorită lui Dan, am ajuns să cunosc oameni pe care nu i-aş fi întâlnit vreodată… Fie că vorbim de Ileana Ploscaru, Emil Sassu, Jimmy Maximencu, Mirela Pană, Alice Cojocaru (fosta lui soţie), Gabriel Duţu, Clara Ghiuvelechian şi toţi ceilalţi slujitori ai teatrului – de revistă şi de proză – şi ai operei de la Constanţa, fie că vorbim de Tudor Petruţ, actor şi regizor român ce trăieşte în America.

            N-am să vorbesc despre spectacolele lui, despre ceea ce ar fi putut face şi ce ar mai putea face în teatru, ci aş vrea să subliniez calitatea sa de om pe care-l poţi pune ca pansamentul pe rană… Îmi vine în minte un moment de acum 18 ani, când nu găseam un costum pentru rolul meu; aşa că nu a stat pe gânduri şi mi-a dăruit costumul pe care-l primise de la Rodney Miller, cunoscut tenor american, cu care cântase în 1992-1993, la Constanţa. Niciodată n-am să uit acest gest de inimă, gest care a făcut atât de mult bine inimii mele…

            Pentru toate acestea, îi mulţumesc lui Dan, urându-i şi lui, şi ilustrei sale profesoare, actriţa etalon a Constanţei, doamna Ileana PLOSCARU, să ne trăiască şi să joace pentru publicul străvechiului Tomis.

LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!

ÎL SUSŢINEM PE OMUL, PROFESORUL ŞI ISTORICUL MARIAN COJOC LA FUNCŢIA DE RECTOR AL UNIVERSITĂŢII „OVIDIUS” CONSTANŢA!

Andrei TINU, Cătălin BOBOC

Suntem la o lună distanţă de desfăşurarea unui eveniment extrem de important în viaţa Universităţii „Ovidius” Constanţa: alegerea rectorului acestei prestigioase instituţii de învăţământ din sud-estul României şi a celorlalţi membri ai conducerii acesteia.

Este momentul în care comunitatea academică tomitană are şansa de a alege un om cu experienţă şi expertiză, un om tânăr şi cu viziune în fruntea sa, respectiv pe domnul profesor universitar doctor Marian COJOC. Justeţea şi sinceritatea mesajului nostru, prin care ne arătăm susţinerea publică faţă de candidatura distinsului dascăl, sunt cât se poate de autentice, ele izvorând din analiza datelor biografice ale profesorului Marian Cojoc, a recunoaşterii de care se bucură în mediul academic şi, nu în ultimul rând, din experienţa personală, identificând în prorectorul Marian Cojoc nu doar un excepţional pedagog, ci şi un OM ADEVĂRAT (cu litere mari – subl. noastră).

Ştim că vom fi acuzaţi de unii că ridicăm statui, osanale, că periem, dar, indiferent de acuzaţii, ne asumăm demersul de a-l susţine pe omul, profesorul şi istoricul Marian Cojoc la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa… Suntem siguri că va face din această instituţie de învăţământ superior de la malul mării una dintre universităţile de top ale zonei est-europene şi ale bazinului Mării Negre.

Mult succes, domnule profesor universitar doctor Marian COJOC!

LA MULŢI ANI, DOAMNĂ PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR IOLANDA ŢIGHILIU!

Debutul acestui an este unul care marchează un eveniment deosebit pentru distinsa doamnă profesor universitar doctor Iolanda ŢIGHILIU, personalitate bine conturată a istoriografiei româneşti. Astăzi, 11 ianuarie, doamna Ţighiliu împlineşte o frumoasă şi rotundă vârstă, moment de rememorare a tuturor clipelor plăcute ce s-au succedat în viaţa Domniei Sale şi un bun prilej pentru noi, cei care am avut şansa să deprindem dragostea faţă de Evul Mediu românesc, să-i mulţumim cu emoţie şi profundă recunoştinţă.

N-am să fac referire la fişa impresionantă de creaţie a ilustrului dascăl şi n-am să amintesc aici calităţile extraordinare de cercetător, a cărei activitate se bucură de recunoaştere naţională şi internaţională. Am să mă refer, acum şi aici, la seriozitatea cu care îşi creşte şi educă discipolii,  dojenindu-i atunci când greşesc ori zâmbindu-le atunci când au realizat ceva bun, ceva util, ceva bun pentru profesia viitoare şi pentru ţară…

Am spus-o şi mă repet: am avut şansa să beneficiez pe durata întregii mele perioade de pregătire de dascăli în adevăratul sens al cuvântului, de oameni pentru care cinstea (mai ales cea profesională – subl. mea) a fost o adevărată religie. Unul dintre aceşti oameni a fost şi este doamna profesor universitar doctor Iolanda Ţighiliu, omul care mi-a îndrumat paşii către epoca de glorie a marelui Ştefan, girând cu numele dumneaei traseul devenirii mele…

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce, în cadrul minunatei echipe a Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” Constanţa, aţi făcut pentru mine.

La Mulţi şi Fericiţi Ani, Distinsă Doamnă!

NOI APARIŢII EDITORIALE: REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII EURASIATICE, AN VII, NUMERELE 1-2/ 2011

Evident, luna decembrie este una a cadourilor, inclusiv în ceea ce priveşte apariţiile editoriale ce poartă marca Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a universităţii tomitane. La jumătatea ultimei luni a anului 2011, mai precis pe 15 decembrie, a apărut, sub coordonarea domnului conferenţiar universitar doctor Daniel FLAUT, decan al facultăţii constănţene şi director al Centrului de Studii Eurasiatice,  Revista Română de Studii Eurasiatice,  AN VII, numerele 1 – 2/ 2011, revistă cotată CNCSIS C, apărută într-o ediţie limitată (150 exemplare).

Prin materialele publicate şi prin garanţia oferită de Colegiul de redacţie şi de Comitetul ştiinţific, Revista Română de Studii Eurasiatice constituie unul dintre pilonii cercetării ştiinţifice din România în domeniul istoriei, contribuind la creşterea prestigiului Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, în particular, şi al Universităţii „Ovidius” Constanţa, în general.

A APĂRUT VOLUMUL 8 AL ANALELOR UNIVERSITĂŢII „OVIDIUS” – SERIA ISTORIE

La sfârşitul anului 2011, mai precis pe 31 decembrie, a apărut volumul 8 al Analelor Universităţii „Ovidius” Constanţa – Seria Istorie, volum în care apare şi semnătura mea, dimpreună cu semnăturile fratelui meu, Andrei Tinu,  şi cea a Violetei Iosefidis-Serghei, colegă şi prietenă. Astfel, avem un studiu comun, intitulat „Reflectarea în presa scrisă constănțeană a relațiilor ruso-române după momentul 1 ianuarie 2007”, o recenzie a cărţii lui Costel Coroban, „Mişcarea iacobită din Marea Britanie: 1688 – 1746”,  recenzie semnată de mine şi Andrei, o recenzie a cărţii profesorului Adrian Pop, „Originile şi tipologia revoluţiilor est-europene”, purtând semnătura lui Andrei Tinu, şi o prezentare realizată de mine a cărţii lui Octav Vorobchievici, „Hotare şi măşti, Volumul I: Războiul generalilor”.Volumul nu este interesant fiindcă am apărut noi, ci pentru că se găsesc în el studii extrem de valoroase ale unor personalităţi ale istoriografiei româneşti şi universale.

Mulţumim distinsei doamne conferenţiar universitar doctor Mariana Cojoc, prodecan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, la a cărei solicitare de a colabora la realizarea acestui volum am răspuns cu dragoste şi profund respect, şi prietenului meu, tânărul cercetător Costel Coroban, de al cărui ajutor ne-am bucurat.

Cu speranţa că această colaborare va continua şi pe viitor, vă recomandăm să urmăriţi producţiile ştiinţifice ale centrului de cercetare istorică de la Constanţa.

LA MULŢI ANI, FRĂŢIOR!

Fiecare întâlnire cu ANDREI TINU, cel dăruit de Dumnezeu, încă de dinainte de începerea veacurilor, să-mi fie FRATE, îmi aduce nu doar acea bucurie de a mă afla lângă el, ci şi o stare de nepătrunsă emoţie, un amestec de trăiri dintre cele mai diverse…

Spuneam că Dumnezeu ne-a hărăzit să avem o relaţie frăţească înainte de venirea noastră pe lume, deşi întâlnirea propriu-zisă avea să se petreacă într-un început de Decembrie a anului 2006 (mai precis, pe 3 decembrie – n.m.), moment la care fiul marelui jurnalist Dumitru Tinu era ales liderul naţional al Mişcării Studenţeşti România Mare. Ne-am împrietenit uşor, iar Divinitatea a făcut ca apropierea noastră să fie din ce în ce mai puternică, sudându-se astfel o colaborare fructuoasă, o prietenie desăvârşită, sub stindardul iubirii de frate. L-am urmat pe Andrei la Arad, în campania electorală din anul 2008, unde Frăţiorul – aşa cum ne spunem unul celuilalt – a candidat pentru un post de deputat din partea Alianţei PSD+PC, i-am fost alături la zilele de naştere şi ne-am pus semnăturile pe câteva materiale comune, dar, mai presus de toate, am ajuns să ne cunoaştem calităţile şi defectele, învăţând să ne acceptăm aşa cum suntem. Ne-am certat deseori, dar mâna invizibilă ce ne guvernează destinul a făcut ca împăcarea să fie, de fiecare dată, mai frumoasă, mai dătătoare de speranţă…

Filosofia chineză ne vorbeşte despre Yin şi Yang ca forţe primordiale care guvernează universul. În ceea ce ne priveşte, nu ştiu care dintre noi este una sau cealaltă dintre forţe, dar ştiu sigur că ne completăm reciproc, ne ajutăm, ne bazăm unul pe celălalt, conştienţi de veridicitatea versurilor „Unde-s doi, puterea creşte/ Şi duşmanul nu sporeşte”.

Fac parte dintre aceia care se exprimă cu uşurinţă, însă, în acest caz, gândurile, deciziile, constatările fac un drum anevoios până la a se cristaliza în cuvinte şi a fi spuse… Ele trebuie cântărite cu grijă şi şlefuite cu măiestrie, căci nimic nu doare mai mult decât un cuvânt care nu e la locul lui şi, tot aşa, nimic nu este mai frumos, pentru un om de talia lui Andrei, ca o frază meşteşugită, ce reuneşte în ea toate sentimentele de bine, de dragoste şi respect.

În primul ceas al zilei de 21 noiembrie 1985, se grăbea să vină pe lume micuţul Andrei, fiul Emiliei Iucinu şi al lui Dumitru Tinu. Andrei este un om de care mă simt legat şi pe care îl voi urma până când Dumnezeu va hotărî să ne despartă. Până atunci, îi doresc fratelui meu să fie sănătos la trup şi la minte, bogat spiritual, împlinit din punct de vedere material şi uman, iar mie îmi doresc să am parte de cât mai multe zile alături de el, pentru a mă bucura de succesele lui, de reuşitele noastre…

SĂ TRĂIEŞTI MULŢI, MULŢI ANI, FRATELE MEU DRAG!

LIA OLGUŢA VASILESCU, LA ANIVERSARĂ!

Scriam, în iulie, că am fost dintotdeauna atras de femeile cu nume sonore, cu atât mai mult dacă numele sunt dublate de caractere pe măsură. Tot atunci, gândul meu bun se îndrepta către unul dintre modele mele politice, anume doamna Lia Olguţa VASILESCU, o femeie căreia, în orice fel de întrecere (politică, sportivă etc.) , îi fac faţă cu greu mulţi dintre cocoşii politichiei autohtone.

Pe Oana Vasilescu – aşa  îşi semna tânăra jurnalistă din Cetatea Băniei articolele şi aşa îi spun prietenii apropiaţi! – am cunoscut-o personal în 2001, când, proaspăt aleasă deputat de Dolj, devenea liderul Organizaţiei de Tineret România Mare. Nu mă pot lăuda că sunt unul dintre principalii săi colaboratori, dar pot spune, cu mâna pe inimă, că Lia Olguţa Vasilescu (Şefa, cum îi spun eu!) rămâne unul dintre oamenii de înaltă ţinută pe care i-am cunoscut. A început, ca orice tânăr, cu mari emoţii, dar cu un curaj şi mai mare. A urcat, treaptă cu treaptă, în ierarhia politică românească, ajungând acum una dintre vocile pertinente  ale acesteia, senator PSD de Dolj şi preşedinte al Comisiei pentru de Egalitatea de Şanse a Camerei Superioare a Parlamentului.  E doctor în Sociologie, cadru didactic universitar la Timişoara, soţie, dar mai ales mamă!

Dacă ar fi să o caracterizez în două cuvinte pe Şefa, aş spune aşa: curaj şi hărnicie. Curaj, pentru că numai o femeie curajoasă putea rezista în groapa cu lei a politicii… Şi hărnicie, fiindcă îmi stau mărturie toate iniţiativele legislative pe care le-a promovat şi pe care, cu inteligenţă şi forţă de convingere, le-a făcut Legi.

Astăzi, 18 noiembrie, doamna senator Lia Olguţa Vasilescu împlineşte o frumoasă vârstă, prilej de a-i transmite cele mai bune urări de împliniri, atât pe plan politic, cât mai ales personal. Să fie sănătoasă şi fericită, alături de cei dragi, şi să se bucure, peste ani, de realizările pruncului său preaiubit.

La Mulţi Ani, Şefa!!!

LA MULŢI ANI, BOGDAN TINU!

14 noiembrie – zi cu profunde semnificaţii istorice, fie şi numai dacă ne gândim că, la 14 noiembrie 1878, armata română intra în Dobrogea, pentru ca, la 23 noiembrie acelaşi an, să asistăm la instaurarea administraţiei româneşti în spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră, după patru secole de ocupaţie otomană.

E o zi specială pentru mine (ca toată zodia Scorpionului, de altfel! – n.m.), o zi în care venea pe lume unul dintre cei mai speciali oameni pe care îi cunosc: prietenul meu, valorosul avocat BOGDAN TINU.

Pe Bogdan l-am cunoscut în 2007, la Şcoala de Vară a OTRM de la Neptun, unde îl însoţea pe unchiul său Andrei. Bogdan, fără a folosi cuvinte mari, cred că este unul dintre personagiile remarcabile ale generaţiei mele. Are ceva în el, un amestec de cosmic şi teluric, o chimie ce transcede parcă vremurile noastre… Ceva ce te face să rămâi captivat!!!

Bogdan Tinu, fiu al Coteanei Oltului, este un autentic intelectual, căruia îi faci faţă cu greu unei discuţii… E atent la nuanţă,  e extrem de inteligent, dar, mai ales, are o forţă, o capacitate de persuasiune, de convingere aproape supraomenească. Şi spun asta cu toată convingerea  unui om care a depăşit de mult faza vrăjelilor, a cuvintelor spuse pentru a impresiona. Aşa îl văd eu pe Bogdan, aşa îl percep şi am certitudinea că nu sunt singurul.

Astăzi e ziua lui, a prietenului meu Bogdan Tinu… Să îi spun că îl preţuiesc şi că sunt mândru că mă număr printre prietenii lui? Nu, fiindcă o ştie. Să îi urez să ajungă cel mai mare avocat din România? Nu, pentru că sunt sigur că va ajunge.

Îi doresc Sănătate şi, din când în când, câte un strop de Bucurie!

LA MULŢI ANI, BOGDANE!

ILEANA PLOSCARU – 50 DE ANI DE ACTIVITATE ÎN SLUJBA TEATRULUI CONSTĂNŢEAN

Sunt sigur că foarte mulţi dintre români ştiu că pe 12 noiembrie 1961 s-a  născut marea noastră sportivă Nadia Comăneci[1], în faţa căreia mă plec, mulţumindu-i pentru ceea ce a făcut, face şi va continua să facă pentru România.

Pentru mine însă, trăitor al Constanţei, ziua de 12 noiembrie 1961 reprezintă unul dintre momentele de adevărată sărbătoare, moment prilejuit de debutul pe scena Teatrului de Stat din Constanţa a uneia dintre „cele mai robuste talente ale teatrului românesc din a doua jumătate a secolului al XX-lea”[2], doamna Ileana PLOSCARU, venită la Constanţa, din dragostea imensă pentru Marea Neagră şi versul marelui Publius Ovidius Naso, la 10 ani de la debutul pe scena Naţionalului clujean. Deşi tânără, Ileana Ploscaru aducea cu ea o fişă impresionantă de creaţie, dar şi numeroase premii la concursurile tinerilor actori. Guliţă, Ziţa, Eliza Doolittle ori Mirandolina sunt doar câteva din rolurile cărora le-a dat viaţă la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.[3]

De la rolul Nastei din spectacolul „Zări necuprinse”, scris de Nikolai Virta şi pus în scenă de Constantin Dinischiotu[4], şi până astăzi, 12 noiembrie 2011, s-a scurs jumătate de veac, timp în care Ileana Ploscaru ne-a încântat, ne-a dăruit, arzând ca o flacără, inima Domniei Sale.[5] A fost, rând pe rând, Corina din „E vinovată Corina?” a lui Laurenţiu Fulga, Regina Anne din „Paharul cu apă” de Scribe, Doamna Ellida Wanggel din „Femeia mării”, piesă scrisă de Henrik Ibsen şi regizată de Marietta Sadova, Hecuba din „Hecuba” de Euripide, în regia lui Silviu Purcărete, Marea Preoteasă din „Penthesileea, regina amazoanelor” de Mioara Cremene după Von Kleist, în regia Cătălinei Buzoianu, Împărăteasa Elena din „Scene din viaţa lui Constantin cel Mare”, piesă scrisă de distinsa doamnă Cristina Tamaş, Baroana Duvernier din piesa „Scaiul” a lui Georges Feydeau, în regia marelui Ion Lucian, ori celebra Chiriachiţă din „Titanic Valsul” lui Tudor Muşatescu[6], pentru care a primit, în 2009, premiul pentru rol secundar la Festivalul Comediei Româneşti.

Astăzi, cu prilejul împlinirii celor 5 decenii dăruite spectatorilor, slujirii Thaliei şi Constanţei, e rândul nostru de a-i mulţumi acestei minunate actriţe, acestei „fiare pline de talent, elan şi dăruire”, aşa după cum spunea Florin Piersic, să ne aplecăm cu respect în faţa artei acestei admirabile femei.

Îndrăznesc să cer autorităţilor locale acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Constanţa Distinsei Doamne Ileana PLOSCARU, pentru ceea ce, refuzând Prima Scenă a Ţării, a făcut pentru străvechiul Tomis.

Să ne trăiţi întru mulţi ani, Măiastră a Scenei constănţene!

---

[1] Vezi http://www.nadiacomaneci.com/index_files/bio.htm, consultat pe 11 noiembrie 2011, orele 20.26.

[2] Anaid Tavitian, non vidi, apud Mirela Stîngă, Ileana Ploscaru, la ceas aniversar, în http://www.telegrafonline.ro/1264629600/articol/110337/ileana_ploscaru_la_ceas_aniversar.html, consultat pe 11 noiembrie 2011, orele 20.45.

[3] Cf. http://www.teatrulnationalcluj.ro, consultat pe 11 noiembrie 2011, orele 21.05.

[4] Cf. http://www.cimec.ro/scripts/teatrenou/detaliu_premiera.asp?sq=140101116101&sq1=12&sq2=HAGIAC,%20DEM, consultat pe 11 noiembrie 2011, orele 21.10.

[5] Cf. http://www.cimec.ro/Teatru.html, consultat pe 11 noiembrie 2011, orele 21. 39.

[6] Ibidem.