MAMELUCUL POLITIC

Mamelucul e o specie rară, pe cale de dispariţie. Mamelucul politic însă este prolific. El coboară din neant în istorie, şi de acolo în nesimţire. El nu trăieşte cu un scop anume. Nu vrea, nu poate sau nu ştie să facă un lucru util, în ciuda faptului că – zice el! – se pricepe la toate. Mamelucul politic e bun de gură. Trăncăne, din zori şi până noaptea, că vinovatul nu este el, ci celălalt, adversarul, duşmanul de clasă, concurentul…

Atunci când e la Putere, el vrea să facă Reformă. Când soarta şi voinţa electoratului îl duc în Opoziţie, mamelucul politic strigă cât îl ţin bojocii că Ţara nu a dus-o niciodată mai rău ca acum, ca în momentul în care duşmanul lui conduce instituţiile Statului.

Chiar dacă timpul trece şi timpurile îl forţează să se schimbe, să îşi pună pălărie, joben sau şapcă, mamelucul politic rezistă, fiindcă el nu are sex, nu are vârstă, nu are obligaţii… Mamelucul politic trăieşte clipa. Şi atât!

De-a lungul istoriei, el a căzut mereu în picioare, deşi toţi îl vedeau mort, căzut, terminat politic şi social. Din fericire, mamelucul politic este de multe ori simpatic, volubil şi chiar util. Din păcate pentru România, sunt prea mulţi mameluci politici care decid soarta noastră, a poporului, a celor mulţi care ne pricepem să facem câte ceva util, câte ceva bun pentru Ţara aceasta.

Concluzia, deşi dură, este aceasta: atunci când mamelucii politici nu vor mai conduce România, vom avea bani de pensii, de autostrăzi, de teatre. Fără mameluci, viaţa noastră ar fi uşor monotonă, dar vom fi, cu siguranţă, mult mai aproape de prosperitate. Fără ei, fără mameluci, vom avea mai multă pâine şi mai puţin circ!

Cătălin BOBOC

Anunțuri