TRAIAN BĂSESCU TRATEAZĂ CU GLUME PROASTE SITUAŢIA DRAMATICĂ A ROMÂNIEI

-comunicat de presă-

 

        Grupul de iniţiativă al Asociaţiei pentru Responsabilitate Civică (ARC) dezavuează modul în care se comportă domnul Traian Băsescu, preşedintele României, ale cărui „glume” (vezi cazul „am fost beat!”) sunt cu totul deplasate în perioada aceasta, când incapacitatea guvernului de a găsi soluţii pentru ieşirea ţării din criză se întrepătrunde cu dorinţa bolnăvicioasă a domnului preşedinte de a hotărî de unul singur soarta românilor.

     Este inadmisibil să tai pensiile şi salariile, să reduci subvenţiile pentru agricultură şi a acelora pentru energia termică, în condiţiile în care nu faci nimic pentru relansarea economică a României.

     Dacă sunt atât de mulţi salariaţi în domeniul bugetar, e de datoria guvernanţilor de a găsi soluţii pentru a-i transfera în domeniul privat, în „economia reală” – aşa cum, cinic, ne spune actualul preşedinte.

       Obligaţia guvernanţilor este aceea de a pune în aplicare prevederile articolului 47, alin. (1), din Legea fundamentală, conform căruia „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.” Dacă sunt incapabili sau nu vor, atunci trebuie să plece. Şi asta cât mai repede posibil!

Cătălin BOBOC,

Preşedintele Grupului de iniţiativă al ARC

Anunțuri