Sfios pe scenă, cu un zâmbet şmecheresc şi cu o voce bună, Alin Trocan continuă lupta pentru adevărul vechilor cântece şi al aceluia relevat de tradiţia străbună, luptă începută de celebrii săi înaintaşi (Floarea Calotă, Liviu Vasilică, Florin Ologeanu) şi de mai tinerii Viorica Mira, Silvana Râciu, Gelu Voicu şi Nicuşor Iordan. Sunt sigur că, în scurt timp, Alin Trocan va deveni un artist desăvârşit, păstrându-şi respectul faţă de tradiţie, cântec, înaintaşi şi spectatori. Alin Trocan nu mai trebuie să crească, fiindcă el e mare încă de când nici nu ştia să cânte. Alin are glas, are atitudine, are expresivitate… Alin Trocan e artist!

Anunțuri