CE ESTE ISTORIA PENTRU MINE…

   William Shakespeare nota că viaţa este o scenă. Am putea spune, fără să greşim, că istoria este, asemeni vieţii, o scenă, un cadru în care personajele sunt jucate de către actori cu mai mult sau mai puţin talent. Ca şi în teatru, şi în istorie (mai ales în politică – partea practică a acesteia) există seniori ai artei şi cabotini, regizori de Oscar şi deţinători ai celor mai răsunătoare eşecuri. Cu bune şi cu rele, istoria este viaţa noastră, înscrisă cu litere de aur sau cu cărbunele în marea carte a lumii. Totul depinde de unghiul din care o priveşti.

Istoria poate fi fascinantă şi revelatoare, pasionantă până la epuizare, dar şi enervantă, plictisitoare şi inutilă; ea este, fără să ne dăm seama, de o vârstă cu timpul şi trecătoare ca secunda. Ceea ce pentru unii este esenţial, pentru alţii nu contează nici cât negrul sub unghie.

Deşi izvoarele sunt importante în aflarea adevărului istoric, îndrăznesc să spun că există ceva mai mult decât atât, ceva ce transcede adevărul… Este capacitatea unui istoric, cercetător, profesor de a da viaţă informaţiei, de a o face să nu pălească în faţa vremii şi a vremurilor, de a o sădi – aşa cum, în oralitatea ei, face tradiţia – în inimile elevilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi, în general, tuturor celor pasionaţi de istorie. Aşa au făcut şi fac toţi dascălii mei, cărora nu cred că aş putea să le mulţumesc vreodată. Poate doar ducând mai departe sămânţa, sădită în mine şi care a început să dea rod, către generaţiile viitoare.

   Nu încerc, prin aceste rânduri, să dau o definiţie istoriei, fiindcă nu ştiu, nu pot şi, încă, nu am dreptul să fac acest pas. Tot ce vreau este să înţeleg din ce unghi pot privi marea carte a lumii. Ideea acestui pseudo-eseu mi-a venit de la o întâmplare petrecută zilele trecute, când una dintre persoanele cele mai importante din viaţa mea (poate chiar cea mai importantă!) m-a supus unui test de istorie, test pe care, în primă fază, l-am picat. L-am picat pentru că, în acel moment, istoria personală îşi cerea drepturile de putere suzerană, în detrimentul Benderului, confundat de mine, în mod inexplicabil, cu o altă cetate moldovenească. E eşecul meu personal, dar un eşec care se va transforma în victorie. E mai greu cu eşecurile istoriei mari, care vor rămâne impregnate în destinul umanităţii.

   Dar asta e viaţa, cu bunele şi cu relele ei…. Unii vin, alţii pleacă, iar faptele vor rămâne înscrise, cu cerneluri diferite, în marea carte a lumii.

   Un singur gând nu îmi dă pace: acela care nu-i dădea pace nici lui Serghei Esenin – „Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?”

Cătălin BOBOC

Anunțuri