BALADĂ PENTRU OMUL NECĂJIT

de Corneliu Vadim Tudor[1]

 

Nu-ţi trebuie mult ca să fii fericit:

un dram de noroc, sănătate mai multă

nevoia de-a şti că cei dragi n-au murit

că nimeni nu-i vinde şi nu îi insultă

Puţină lumină şi rouă în zori

o cană cu vin şi-un codru de pâine

putere de muncă să ai până mori

să nu-ţi fie frică de ziua de mâine

Şi-o haină curată, şi-un trai liniştit

oricât de sărac vei fi fost înainte

când seara te-ntorci ca un cal prăbuşit

ai drept la odihnă şi-o baie fierbinte

Nevoie mai ai de un suflet duios

ca viaţa de sclav să nu-ţi pară amară

să-ţi mângâie umbra, să râdă frumos

în doi să rostiţi rugăciunea de seară

Ai dreptul legal la un somn liniştit

apoi libertatea de vis o ai toată

în vis eşti profetic, şi tot ce-ai dorit

ca focul aprins pe comori ţi se-arată

Tu nu eşti o fiară, eşti totuşi un zeu

mai ai trebuinţă de-o Biblie încă

de flori şi de muzici, mereu şi mereu

să-ţi pună balsam peste rana adâncă

Tu, omule bun, cu obrajii tăi supţi

ce groaznic de mici sunt nevoile tale

tu nu ai pe nimeni, tu speri şi te lupţi

eşti singur în junglă, cu palmele goale

Prea des datorii şi dovezi ţi se cer

în schimb răsplătirea îţi este infimă

iar nervii te lasă, şi zeii tăi pier

dar n-ai făptuit pe pământ nicio crimă

Tu, omule simplu, ce tragi la edec

istoria lumii şi tainele firii

puternicii lumii se nasc şi se trec

în vreme ce tu eşti părtaş nemuririi

…………………………………………………..

Aşa a grăit, cu iubire şi teamă

Poetul Cetăţii, nebun de cinstit

dar până să-l ia cei puternici în seamă

el, omul cel simplu, muri fericit…

 


[1] Corneliu Vadim Tudor, Baladă pentru omul necăjit, în volumul „Carte românească de învăţătură”, Editura Fundaţiei România Mare, Bucureşti, 1992, pp. 241 – 242.

Anunțuri