Din ţinutul plăieşilor lui Ştefan cel Mare, din Ţara de Jos a Moldovei a pornit către lume, acum aproape 5 decenii, o fată cu ochi albaştri ca marea şi cu inima cât Carul Mare… Dar fata frumoasă avea altceva ce o făcea unică: un glas vioi, glas cu care a început o întrecere pentru eternitate cu trompeta. De multe ori trompeta se ruşina în faţa talentului acestei mari artiste, al cărei nume, de ţărancă româncă, a devenit emblemă a cântecului moldovenesc.

Fără Mioara Velicu nu am mai fi simţit bucuria jocului şi nu am mai fi gustat cântecul autentic de la interferenţa Galaţilor cu Vasluiul. Pe 19 octombrie, artista cu suflet mare împlineşte o frumoasă vârstă, ocazie cu care îi doresc tot binele din lume şi o asigur că, în Cartea de Aur a Folclorului românesc, are de pe-acum o pagină (dacă nu chiar un capitol întreg!) rezervată.

La Mulţi şi Fericiţi Ani, doamnă Mioara VELICU!

Anunțuri