LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!

Drd. Andrei TINU

Cătălin BOBOC

În fiecare an, la 18 noiembrie (stil vechi)/ 1 decembrie (stil nou), românii sărbătoresc ceea ce a reprezentat, în anul de graţie 1918, împlinirea visului de veacuri al celor mai oropsite, dar mândre, vlăstare ale gintei latine: acela de a trăi laolaltă.

„Românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania, aflaţi sub dominaţia unor imperii vecine, s-au pronunţat, prin adunări plebiscitare, conform principiului autodeterminării naţionale, pentru Unirea cu vechiul Regat”[1], pecetluind astfel pohta ce-a pohtit-o Mihai Viteazul, pohtă continuată, prin Unirea Principatelor de la 1859, de Alexandru Ioan Cuza.

Făurirea României Mari nu este un act singular, aşa după cum nu reprezintă „opera unui singur om sau a unei singure generaţii”[2], ci efortul întregii clase politice şi a intelectualităţii române, înfăptuindu-se, în acest fel, „năzuinţa fierbinte a poporului român”[3].  Având ca început secolul al XVIII-lea, ideea naţională avea să parcurgă rapid traseul de la o „natio medievală”[4] la „o naţiune modernă”[5], pentru ca, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, românii să trăiască într-un stat naţional, care îşi câştiga independenţa printr-un război sângeros[6], care „a maturizat, brusc, lumea românească, de pe ambii versanţi ai Carpaţilor”[7].

O altă etapă importantă a consolidării statului naţional unitar român a fost reprezentată de participarea vechiului Regat la Războaiele Balcanice (1912 – 1913), în urma cărora România primea, prin Tratatul semnat la 28 iulie/ 10 august 1913, cele 2 judeţe din sudul Dobrogei (Durustor şi Caliacra), şi îşi consolida poziţia în sud-estul Europei.[8]

După 2 ani de neutralitate, România intra, prin semnarea Tratatului de alianţă cu Rusia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi a Convenţiei militare de la Bucureşti, la 4/ 17 august 1916, în Primul Război Mondial[9] – etapă finală a făuririi României Mari.

Prinosul de sânge al soldaţilor morţi pe front şi situaţia internaţională favorabilă au contribuit la înfăptuirea năzuinţei românilor de a trăi „între graniţele unui stat naţional unitar”[10], prin Unirea Basarabiei, la 27 martie/ 9 aprilie, a Bucovinei, la 15/ 28 noiembrie 1918, totul culminând cu Unirea, la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918, a Transilvaniei, moment la care timpul a stat pe loc pentru a permite ca, în cartea de istorie, să fie trecută dorinţa românilor ardeleni de a se uni cu Patria Mamă.

Prin actul de la 1 decembrie 1918, consfinţit prin recunoaşterea internaţională, România devenea unul dintre statele importante ale Europei Centrale şi de  Sud-Est, iar visul cel de veacuri, pohta ce au pohtit-o bunii şi bătrânii acestor meleaguri, devenea realitate. Dar timpul a trecut, iar ceea ce s-a câştigat prin sânge şi sudoare avea să se piardă în negura timpului şi în cărţile de istorie.

Acum, la 92 de ani de la înfăptuirea statului naţional unitar român, gândul nostru zboară, în egală măsură, către generaţiile ce au făptuit România Mare, dar şi către generaţiile ce vor veni, care au datoria de a menţine vie flacăra patriotismului, pentru ca „Dumnezeul străbunilor noştri să aibă în ocrotire acest neam şi să lumineze mintea şi sufletele conducătorilor lui, ca slavă eternă generaţie de generaţie să-i aducă în vecii vecilor”[11]

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!

BIBLIOGRAFIE:

  1. ***, Istoria Românilor, Volumul VII, Tomul II. De la Independenţă la Marea Unire, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003;
  2. Ligia Bârzu, Stelian Brezeanu, Originea şi continuitatea românilor, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991;
  3. Valeriu Fl. Dobrinescu, România şi sistemul tratatelor de pace de la Paris (1919 – 1923), Editura Institutului European din Iaşi, Iaşi, 1993;
  4. Ioan Scurtu, Alba Iulia 1 Decembrie 1918, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1988;
  5. Corneliu Vadim Tudor, Cartea de Aur, Editura Fundaţiei „România Mare”, Bucureşti, 2003.

[1] Valeriu Fl. Dobrinescu, România şi sistemul tratatelor de pace de la Paris (1919 – 1923), Editura Institutului European din Iaşi, Iaşi, 1993, p. 7.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Ligia Bârzu, Stelian Brezeanu, Originea şi continuitatea românilor, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991, pp. 26 – 27.

[5] Ibidem.

[6] Războiul de independenţă (1877 – 1878).

[7] Corneliu Vadim Tudor, Cartea de Aur, Editura Fundaţiei „România Mare”, Bucureşti, 2003, p. 23.

[8] Ioan Scurtu, Alba Iulia 1 Decembrie 1918, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1988, p. 63.

[9] ***, Istoria Românilor, Volumul VII, Tomul II. De la Independenţă la Marea Unire, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 466.

[10] Valeriu Fl. Dobrinescu, op. cit., p. 7.

[11] Textul aparţine lui Ion Nistor, istoric şi om politic, luptător neobosit pentru Unirea Bucovinei cu Regatul României, şi este scris, la 21 iulie 1921, în „Condica de drum a lui badea Vasile Popa, martirul românismului din comuna Bercheş, judeţul Turda-Arieş”, apud Corneliu Vadim Tudor, op. cit., p. 573.

Anunțuri