Vă invit la ultima reprezentaţie a piesei de teatru Sora mea geamănă de Cristina Tamaş, interpretată de Ileana Ploscaru şi Diana Cheregi, un spectacol omagial dedicat activităţii teatrale şi aniversării celor două actriţe.


Menţionez că în acest an Ileana Ploscaru, cea despre care Florin Piersic spunea că este „fiara plină de talent, elan şi dăruire”, împlineşte vârsta de 80 de ani, celebrând 60 de ani de la debutul, ca profesionist, pe Scena Naţionalului clujean, 50 de ani de la venirea la Constanţa şi 30 de ani de la Premiul ATM pentru monumentalul rol al Hecubei din spectacolul montat pe plaja de la Pescărie de către Silviu Purcărete.
Tot anul acesta, Diana Cheregi celebrează 40 de ani de carieră artistică, 39 de ani jucând neîntrerupt pe scena constănţeană roluri importante în sute de spectacole, de la dramă şi comedie pînă la musical şi chiar teatru-dans. De-a lungul anilor, Diana Cheregi a contribuit la formarea multor generaţii de tineri actori, acum nume de marcă pe ecrane şi în teatru, in calitate de lector doctor la Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius Constanţa, facultate la a cărei întemeiere a şi contribuit.


Având în vedere această contribuţie deosebită a celor doua actriţe vă solicităm sa participati la spectacolul In honorem, Ileana Ploscaru şi Diana Cheregi care va avea loc vineri, 20 mai 2011 în sala Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa. Biletele sunt de 25, 18 si 12 lei, iar locurile pot fi rezervate la nr de telefon 0732/967765 (Codruta Stanescu).

Cu mulţumiri,

Cristina Tamaş

Anunțuri