Scriu cu întârziere despre un eveniment organizat de partenerii social-democraţilor, liberalii, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”din Constanţa,  pentru a marca ziua de 9 mai – zi cu triplă semnificaţie în istoria universală. Fie că ne gândim la Războiul de Independenţă (1877 – 1878), la Al Doilea Război Mondial (1939 – 1945) ori la ceea ce este astăzi Uniunea Europeană[i], ziua de 9 mai este una cu adevărat istorică.

      Evenimentul organizat de liberali a beneficiat de contribuţia unor valoroşi istorici români, colegi de facultate cu ani în urmă şi prieteni (atunci şi acum – n.m): profesor universitar doctor Marian COJOC, prorectorul pe probleme de învăţământ al Universităţii „Ovidius” Constanţa, şi profesor universitar doctor Valentin STAN, de la Universitatea din Bucureşti, o personalitate cunoscută şi apreciată şi pentru prestaţiile spumoase dar documentate de la Antena 3. Dialogul dintre cei doi reputaţi istorici s-a transformat într-o adevărată lecţie de istorie, diplomaţie şi politică, făcând ca orele să treacă extrem de repede, în detrimentul celor care şi-ar fi dorit să asculte prelegerea până dimineaţă. Dar timpul nu iartă pe nimeni, aşa că ne mulţumim cu aşteptarea evenimentelor promise de profesorul Marian Cojoc.

       Aş menţiona prezenţa în sală a unor oameni importanţi pentru mine, precum: conf. univ. dr. Mariana COJOC, conf. univ. dr. Pompiliu GOLEA, care a şi intervenit la final, dr. Mădălina VOINEA şi dr. Viorel COSTACHE. Totodată, ţin să precizez că m-am simţit în largul meu şi datorită prezenţei colegilor Alexandra DIALA, Costel COROBAN şi, mai ales, Andreea NEOFOTIS, cea care a jucat rolul de fotograf pentru acest material.


[i] La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, lansa proiectul privind crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), punându-se astfel bazele actualei construcţii europene. – cf. John Pinder, Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere/ trad: Cristian Iulian Neagoe, Editura Bic All, Bucureşti, 2005, p.1.

Anunțuri