ÎN OPINIA PREŞEDINTELUI ASOCIAŢIEI AROMÂNE DIN DOBROGEA PICURARLU DE LA PIND, „PREŞEDINTELE ARE GRAVE LACUNE DE PERCEPERE A PROCESELOR ISTORICE”

(I-V)

Aprecierile preşedintelui Traian Băsescu asupra istoriei trecute a românilor, în timpul şi după al Doilea Război Mondial, au stârnit în întreaga ţară numeroase luări de atitudine. Într-o convorbire pe care am avut-o cu profesorul Stoica Lascu, reprezentant al unei cunoscute şi active asociaţii culturale a românilor originari din Balcani, acesta a relevat şi alte faţete şi conexiuni ale „istoricului” Traian Băsescu.

 

            Rep.: În ce măsură aceste conexiuni relevă adevărul istoric ori, dimpotrivă, îl alterează?

            St.L.: Recentele declaraţii ale şefului Statului privind „trădarea” fostului rege al României, categorisit, în plus, şi drept „slugă a ruşilor”, nu descalifică doar, din start, pe emiţătorul lor, ca persoană particulară; ele angajează, implicit, într-o societate şi într-un stat mature şi responsabile, asumarea de către Republică, prin apăsate calificative din partea celui pe care cetăţenii l-au delegat a o reprezenta – printr-un proces electiv democratic, chiar dacă a fost, la vremea respectivă, contestabil – a unei întregi istorii. Iar reacţia publică, aproape unanimă, de delimitare faţă de respectivele afirmaţii a relevat că preşedintele Traian Băsescu are grave lacune de percepere, înţelegere şi contextualizare a evenimentelor şi proceselor istorice.

            Rep.: Mai concret, despre ce este vorba?

            St.L.: În urmă cu peste o lună, la 23 mai, condobrogeanul preşedinte al nostru şi-a pus semnătura pe un act care, apreciat fie doar şi prin prisma filtrului judecăţii domniei sale faţă de actul de abdicare, de la 30 decembrie 1947, poate fi socotit, cu la fel de lejeră uşurinţă, drept trădare a interesului naţional; respectiv, atunci când, într-un mesaj vorbeşte despre „«Ziua Naţională a Armânilor», o zi importantă de sărbătoare şi celebrare a istoriei întregii comunităţi”. Este o frază ce ar fi trebuit să dea fiori, prin evidenţa neadevărurilor şi grosolana mistificare a istoriei neamului nostru, nu, în primul rând, a aromânilor, ci ansamblului societăţii intelectuale – civice şi academice – de pe cuprinsul Republicii şi nu numai. Este o frază, dar nu singura din respectivul document, ce are antetul România. Administraţia Prezidenţială – „rostită” de „ES domnul Traian Băsescu, Preşedintele României”, care aruncă în derizoriu profesionalitatea aparatului tehnic al numitului organism – căci, îmi place a crede, totuşi, că semnatarul nici nu a văzut, ori perceput, conţinutul, pe fond, a ceea ce a semnat.

            Rep.: Este „trădare” a interesului naţional faptul că preşedintele ţării se adresează unor concetăţeni cu prilejul „Zilei Naţionale”  a lor?

            St.L.: Orice cetăţean al Republicii, cu o minimă cultură istorică şi elementar simţământ civic naţional nu poate înţelege cum preşedintele românilor mistifică realităţile istorice şi contemporane ale lor şi ale ţării, atunci când, într-un „mesaj” prezidenţial, se adresează unei „comunităţi” etnice, care, legalmente, nu există – este vorba doar despre o asociaţie care, insidios, se autointitulează „Comunitatea Aromână”; atunci când foloseşte rebarbativul şi neştiinţificul termen de „armân”, în loc de „aromân” – o gafă monumentală ce vine în sprijinul acţiunilor câtorva inşi ce vor să separe, juridic, de fraţii lor daco-români, pe urmaşii aromânilor/românilor de sorginte balcanică stabiliţi în România; atunci când, în fapt, dânsul rescrie cu voioasă inconştienţă istoria naţională românească – necunoscând-o sau bătându-şi joc de ea –, în context sud-est european la începutul secolului trecut. Respectiv, domnia sa nu ştie că dacă ar fi să sărbătorească ceva anume legat de data de 9/22 (nu 10/23) mai 1905, atunci dânsul ar fi trebuit să adreseze un mesaj tuturor românilor, căci, la data respectivă a fost recunoscută, de Imperiul Otoman, nu existenţa „armânilor”, ci existenţa naţionalităţii româneşti, inclusiv a acestora, din ansamblul numitului Imperiu – prin urmare, ziua respectivă poate fi socotită, eventual, Ziua Românismului Balcanic, şi nu ziua unei inventate minorităţi.

            Rep.: În mesajul respectiv, sunt, totuşi, apelate nume cunoscute ale istoriei şi culturii româneşti cu origini aromâne.

            St.L.: Într-adevăr, la un moment dat, în cuprinsul mesajului – care, este oportun de precizat, conţine, în mod jenant pentru instituţia emiţătoare, fraze copy paste şterpelite de pe documente ale „armânilor minoritari” – se include o frază ce ar face de ruşine pe orice elev mediocru de gimnaziu, dacă ar pronunţa-o: „Tache Papahagi, Ion Heliade Rădulescu, Anton Pann, Alexandru Odobescu, Gala Galaction, ori Lucian Blaga sunt tot atâtea personalităţi armâne care şi-au adus contribuţia la moştenirea noastră culturală comună”: sunt enumerate personalităţi care nu au nici un fel de a face cu o bănuită ascendenţă aromână; în plus, cum aţi remarcat, se vorbeşte doar de o aşa-zisă „moştenire culturală comună” – şeful Statului necatadicsind să spună că este „românească” – lăsând a se înţelege că este vorba de popoare diferite, că „armânii” săi ar fi, iată, minoritari.

            Rep.: Ştiu că la începutul acestui an dânsul vorbea despre aromâni ca fiind parte a românilor. Ce s-a întâmplat ca, după câteva luni, să-şi schimbe diametral părerea?

            St.L.: Aşa este, dar înainte de a încerca să descifrăm mecanismul şi mobilurile intenţiei de rescriere a istoriei naţionale de însuşi şeful Statului, aş vrea să arăt că batjocorirea istoriei noastre – fie, chiar, prin necunoaştere – nu se rezumă, cum simplist consideră unii, doar la distorsionarea trecutului şi prezentului aromânilor/românilor de sorginte balcanică. Nu, este vorba de ceva mult mai grav – anume, de o prezentare reducţionistă şi negaţionistă a istoriei ansamblului românismului; căci, dacă luăm de bune părerile prezidenţiale – faptul că „armânii” sunt o minoritate în România – oamenii de ştiinţă ar trebui să rescrie ansamblul istoriei românilor – de la etnogeneză până la formarea şi dezvoltarea naţiunii române, să se pună sub semnul întrebării toată politica naţional-identitară a Statului Român, acţiunile de politică externă a acestuia în Epoca Modernă, conştiinţa etnolingvistică românească a sute şi mii de intelectuali, comercianţi, oameni politici, militari, clerici – de sorginte aromână, români originari din Balcani. Şi mai înseamnă ceva, faţă de care ar trebui să ia poziţie nu, în primul rând, intelectualii români cu ascendenţă balcanică – ci instituţiile academice şi ştiinţifice ale statului, formatorii de opinie publică.

            Rep.: Sau trebuie să ia atitudine faţă de afirmaţiile preşedintelui, instituţii fundamentale ale Statului, cum sunt Parlamentul şi Guvernul.

            St.L.: Sigur că da – numai că prim-ministrul României, în „firesc” acord cu şeful său pe linie de partid şi de stat, nu mai departe decât în august anul trecut bălmăjea aiuritor şi dânsul despre „minoritatea” aromânilor din ţara noastră; iar preşedintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor – care ar trebui, între altele, să apare integralitatea etnolingvistică a naţiunii noastre –, nu este altcineva decât fruntaşul PDL-ist, apropiat locatarului de la Cotroceni, deputatul Costică Canacheu, cunoscutul agitator separatist al neamului românesc; acesta, în loc să apere, prin fişa postului, unitatea românismului, dimpotrivă, vulgarizează năstruşnica idee privind recunoaşterea aromânilor ca minoritate în România – demers culpabil care, iată, îl vedem însuşit, aleatoriu ori ba, de către actualul preşedinte al „tuturor”, dacă putem spune aşa, românilor.

            Rep.: Spuneaţi că, totuşi, acesta a avut la începutul anului o altă atitudine faţă de aromâni.

            St.L.: Nu numai faţă de aceştia, ci a relevat, de astă dată, în acord cu evidenţa istorică, faptul că aromânii, vlahii, istroromânii şi meglenoromânii trăitori în diverse state balcanice sunt români; respectiv, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la 27 ianuarie, domnia sa afirma răspicat, într-un cadru oficial, pentru prima dată – la un şef de Stat român – după al Doilea Război Mondial, că „Vom întreprinde demersuri în vederea recunoaşterii statutului de minoritate românească pentru aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni…”

            Rep.: Iar la numai câteva luni de zile distanţă să se pronunţe diametral opus!

            St.L.: Această ciudată inconsecvenţă – monitorizată, se înţelege, de către cancelariile şi oficiile diplomatice balcanice şi euroatlantice – şi nu singulară, din păcate (dânsul i-a confundat, în mai anul trecut, la Skopje, pe aromânii din România cu macedonenii – şi aceasta în prezenţa preşedintelui ţării-gazdă Gjorge Ivanov!), ne developează, cât se poate de jenant, gradul de reprezentativitate pe care îl are, iată, ţara noastră; cu un preşedinte acultural, pretabil la jocuri politice în care, cu voie sau fără voie, se doreşte a fi implicaţi şi oneştii urmaşi ai acelora care s-au stabilit, în masă, la propria lor cerere, în Ţara-mamă, cum apelau aromânii şi meglenoromânii Regatul Român interbelic – actuala Republică prezidată de către domnul, încă preşedinte, Traian Băsescu…

            Rep.: O răspundere în formularea acestor afirmaţii, atât de inconsecvente, cum spuneţi, n-ar trebui să revină şi consilierilor domnului preşedinte?

            St.L.: Într-un stat democratic în care fişele posturilor sunt respectate potrivit prevederilor constituţionale şi legale, fără îndoială că funcţionarilor respectivi, din aparatul de lucru al Preşedinţiei – căci titularul acesteia reprezintă Republica, adică pe noi toţi, nu se prezintă pe el însuşi, cu păreri şi umori conjunctural-politicianiste şi resimentare – le-ar reveni răspunderi ca atare; şi ne-ar fi scutit pe toţi de aceste jenante, repet, declaraţiuni. Şi ar fi scutit, în egală măsură, de o povară în plus, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu naţional-culturale, şi pe reprezentanţii altor instituţii şi organisme ale Statului.

            Rep.: În ce sens, mai concret?

            St.L.: Sunt lesne de înţeles, de pildă, situaţiile în care sunt puşi reprezentanţii noştri diplomatici şi consulari din statele sud-est europene, în care se află un număr, mai mare sau mai mic, de urmaşi ai romanităţii balcanice – apelaţi ba aromâni, ba români; impreciziune şi inconsecvenţă nu doar, nici pe departe, de natură pur semantică, ci cu nocive urmări în planul coagulării unei atitudini şi unor politici coerente, în acord cu tradiţiile istorice şi capacitatea de asumare a acestora din partea instituţiilor Statului – cum este, ca organism de lucru şi execuţie, Departamentul Românilor de Pretutindeni. Pentru a nu mai vorbi că această inconsecvenţă din partea Statului Român, faţă de asumarea responsabilă a istoriei naţionale, dă apă la moară nu doar celor câţiva vocali inşi separatişti, din arealul Republicii noastre, ci bagă zâzanie şi între coetnicii noştri aromâni din statele balcanice. Or, una din misiunile principale, constituţionale, ale unui preşedinte este de coagula, nu de a incita – din nebăgare de seamă, necunoaştere sau din calcule politicianist-meschine – la fisurarea naţionalităţii care l-a mandatat în a o reprezenta, sau a consanguinilor de peste hotare.

            Interviu realizat de Camelia MATEI

„Liderul de Opinie” /Constanţa/, XII, nr.:

(I) nr. 3.295 (968), 4 iulie 2011: 10.

(II), nr. 3.300 (973), 9-10 iulie 2011: 3.

(III), nr. 3.301 (974), 11 iulie 2011: 2.

(IV), nr. 3.308 (981), 19 iulie 2011: 2.

(V), nr. 3.313 (986), 25 iulie 2011: 10.

Anunțuri