TE-AM TRĂIT SAU TE-AM VISAT DOAR, VIAŢĂ?!

de Cătălin Boboc

Moartea unui creator nu reprezintă doar eliberarea unui simplu certificat de deces, ci moartea unei lumi, a unui întreg univers… Cu atât mai mult în cazul morţii unui actor. Se spune că la moartea fiecărui actor vin, rând pe rând, toate personajele cărora le-a dat viaţă şi cu care, cu inteligenţă şi har, ne-a împrietenit pentru mult timp. Aşa a făcut Eugen Mazilu, plecat în finalul acestei veri triste să se întâlnească cu prietenul său de-o viaţă, Vasile Cojocaru, un alt stâlp al Scenei constănţene. Amândoi au trăit pentru şi prin teatru, amândoi ar fi putut crea încă 15 sau 20 de ani de acum încolo, amândoi au ars ca nişte torţe şi amândoi s-au dus prea devreme. Prea devreme pentru noi, pentru cei care ne-am fi dorit să-i vedem jucând, să ne bucurăm, să ne revoltăm sau să plângem… La moartea lui Mazilu, rând pe rând, îmi vin în minte personajele cu care mi-a făcut cunoştinţă. Dintre toate rolurile cărora maestrul le-a dat viaţă, Erin din „A înnebunit lumea” a lui Vasili Sukşin, montat în regia lui George Bănică şi a Ilenei Ploscaru, marea doamnă a Scenei constănţene, m-a marcat, iar ultima sa replică, în fapt versul lui Serghei Esenin „te-am trăit sau te-am visat, viaţă?”, mi s-a părut a fi replica vieţii sale.

Eugen Mazilu, asemenea lui Vasile Cojocaru, s-a dus să moară puţin, promiţându-ne tuturor că, la sfârşitul veacurilor, se va întoarce, pentru a ne bucura împreună. Dumnezeu să îl odihnească!

SURSA: URBAN CONSTANŢA

Anunțuri