OCTAV VOROBCHIEVICI  – HOTARE ŞI MĂŞTI

Vinerea ce doar a trecut, de Ziua Cuvioasei Parascheva, am participat la un eveniment deosebit pentru istoriografia românească, reprezentat de publicarea primului volum al lucrării „Hotare şi Măşti”, o carte de memorialistică semnată de unul dintre eroii celor două conflagraţii mondiale ale secolului trecut, colonelul adjutant Octav VOROBCHIEVICI (19 aprilie 1896, Bârlad – 7 aprilie 1987, Roşiorii de Vede).

Primul volum, apărut la Editura „Cavallioti” din Bucureşti şi îngrijit de profesorul universitar doctor Dumitru PREDA, este intitulat „Războiul generalilor” şi ne prezintă tabloul de ansamblu al Spaniei din timpul Războiului civil (1936 – 1939), cartea oferind nu doar informaţii preţioase, ci şi posibilitatea cititorului de a se întâlni cu o perlă a scrisului românesc, cu o lucrare ticluită cu fireturile de aur ale limbajului „vechilor cazanii”. Nu este o carte oarecare, nepăcătuind nici prin sterilitatea documentului, nici  prin metafora exagerată… Este o carte pe care o poţi citi într-o seară, pe nerăsuflate, o carte care te face să admiri, la aproape 25 de ani de la dispariţia acestui mare patriot necunoscut, experienţele unui om pentru care „fericirea se clădeşte din conştiinţa împlinirii obligaţiilor”[1].

Despre Octav Vorobchievici au vorbit personalităţi remarcabile ale mediului academic şi diplomatic românesc, dintre care îi amintim pe: profesor universitar doctor Ioan SCURTU, moderatorul acestei întâlniri,  scriitorul şi istoricul George POTRA, poetul şi diplomatul Ion BRAD, profesorul universitar doctor Dumitru PREDA, Dorin MATEI, director al revistei „Magazin istoric”, şi, nu în ultimul rând, doamna profesor universitar doctor inginer Manuela-Alexandra NICOLAE-POSESCU, nepoata autorului. Printre numeroşii participanţi l-am zărit şi pe distinsul jurnalist Vartan ARACHELIAN.

Evenimentul a avut loc la frumosul locaş de cultură europeană de la CASA TITULESCU din Bucureşti, locaş patronat de spiritul marelui diplomat român. Lansarea volumului a coincis şi cu un alt eveniment de maximă importanţă din viaţa şi cariera istoricului şi diplomatului Dumitru Preda, respectiv plecarea distinsului scormonitor după adevăr la Havana, ca ambasador al României în Cuba.

Aşteptând cu interes şi celelalte trei volume ale lucrării colonelului adjutant Octav Vorobchievici, vă recomandăm să vă procuraţi primul volum, apărut în condiţii grafice deosebite şi la un preţ fără concurenţă.

Andrei TINU,

Cătălin BOBOC

 


[1] Octav Vorobchievici, Hotare şi Măşti, Volumul I: Războiul generalilor: Spania (1936 – 1939), ediţie de Dumitru Preda, Editura Cavallioti, Bucureşti, 2011, p. 3.

Anunțuri