Cu vreo 18 ani în urmă, regretatul critic de teatru Valentin Silvestru scria într-unul dintre cotidienele centrale importante,  un articol intitulat „De unde aţi apărut, domnişoară Pană?”, dedicat prestaţiei acestei admirabile artiste în una din primele ediţii ale Festivalului Naţional al Teatrelor de Revistă de la Constanţa. Mi-am pus întrebarea aceasta ani în şir, fără a găsi, la aproape două decenii de când o cunosc pe Mirela Pană-Oproiu, răspunsul. Pentru că în Mirela Pană e un amestec ciudat de diavolesc şi divin, de comedie şi tristeţe, de ură profundă şi sublimă dragoste…

Am avut şansa să o văd pe scena „Fantasio”, jucând, cântând şi dansând, dar şi în film („Craii de curte veche”, de exemplu!) ori lansând şlagărul „Zilele mele”, aparţinând maestrului Temistocle Popa, la Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia… Dar m-am bucurat de prestaţiile ei şi în alte producţii artistice, amintind aici doar rolul Elizei Doolittle din „My fair lady”, în montarea de la Opera Constanţa a lui Ion Caramitru, unde juca alături de profesoara ei, doamna Ileana PLOSCARU, ce făcuse acest rol, cu ani în urmă, pe Scena Naţionalului clujean.

În ultima zi a lui Brumărel, artista, soţia, sora (a Iulie Pană, remarcabilă poetă a spaţiului dobrogean – n.m.) şi, mai ales, mama Mirela Pană-Oproiu înţelepţeşte cu un an în plus. Îi doresc să aibă parte de sănătate, de linişte şi de lumină divină, mulţumindu-i pentru clipele de profundă bucurie pe care mi le-a dăruit!

La Mulţi Ani!

Anunțuri