Sfârşitul lui ianuarie ne aduce cu sine aniversarea a doi actori ai Scenei constănţene: Ileana PLOSCARU, Marea Doamnă a Thaliei tomitane, şi discipolul său, Dan COJOCARU, unul dintre cei mai vechi şi mai statornici prieteni de-ai mei.

            Dacă doamna Ploscaru slujeşte teatrul de mai bine de şase decenii, dintre care cinci le-a dăruit spectatorilor de la malul Mării Negre, Dan Cojocaru este unul dintre actorii care şi-au făcut debutul în preajma evenimentelor din iarna lui 1989.

            Pe Dan – Cojo, aşa cum îi spun colegii lui – l-am cunoscut pe 2 octombrie 1994, moment la care îşi începea misiunea încredinţată de directorul de atunci al Liceului „Mihai Eminescu” din Constanţa, istoricul Romulus Popa Bran, de a coordona spectacolul aniversar organizat cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existenţă a instituţiei de învăţământ. În cele două luni de repetiţii, Dan a reuşit să ne facă să devenim prieteni şi să ne îndrăgostim iremediabil de teatru… Datorită lui Dan, am ajuns să cunosc oameni pe care nu i-aş fi întâlnit vreodată… Fie că vorbim de Ileana Ploscaru, Emil Sassu, Jimmy Maximencu, Mirela Pană, Alice Cojocaru (fosta lui soţie), Gabriel Duţu, Clara Ghiuvelechian şi toţi ceilalţi slujitori ai teatrului – de revistă şi de proză – şi ai operei de la Constanţa, fie că vorbim de Tudor Petruţ, actor şi regizor român ce trăieşte în America.

            N-am să vorbesc despre spectacolele lui, despre ceea ce ar fi putut face şi ce ar mai putea face în teatru, ci aş vrea să subliniez calitatea sa de om pe care-l poţi pune ca pansamentul pe rană… Îmi vine în minte un moment de acum 18 ani, când nu găseam un costum pentru rolul meu; aşa că nu a stat pe gânduri şi mi-a dăruit costumul pe care-l primise de la Rodney Miller, cunoscut tenor american, cu care cântase în 1992-1993, la Constanţa. Niciodată n-am să uit acest gest de inimă, gest care a făcut atât de mult bine inimii mele…

            Pentru toate acestea, îi mulţumesc lui Dan, urându-i şi lui, şi ilustrei sale profesoare, actriţa etalon a Constanţei, doamna Ileana PLOSCARU, să ne trăiască şi să joace pentru publicul străvechiului Tomis.

LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!

Anunțuri