Să treci prin lume ignorându-ţi dascălii, figuri emblematice ale devenirii tale ca om, reprezintă o dovadă a micimii, a incapacităţii de a-ţi identifica bazele intelectuale şi morale ale personalităţii tale actuale.

Chiar daca nu mă pot lăuda că am realizat foarte multe până în prezent, că nu sunt vreun geniu, mă pot considera un om norocos,un individ peste medie… Acest fapt mă determină să mă aplec cu respect în faţa profesorilor mei şi să îmi exprim public, prin intermediul blogului personal, sentimentele mele de mulţumire şi preţuire pentru ei.

Unul dintre oamenii care m-au „obligat” să mă schimb, să muncesc permanent, să mă perfecţionez este neîndoielnic distinsa directoare a Colegiului „Mihai Eminescu” din Constanţa, doamna doctor Camelia Ciurescu.

Pe profesoara mea de Limba şi literatura română am întâlnit-o într-una din după-amiezele lui Septembrie 1993, când, proaspăt elev al liceului teoretic patronat de spiritul Poetului Nepereche, am rămas fascinat de harul cu care îşi făcea meseria, chiar dacă se afla la debutul acesteia. Blogul acesta nu este locul unde să fac un portret al activităţii didactice şi intelectuale a doamnei Ciurescu, ce se întinde pe durata a două decenii şi ocupă spaţiul a zeci de mii de pagini publicate. Este locul unde eu, umilul dumneaei elev, îmi exprim recunoştinţa pentru că m-a învăţat să vorbesc şi să scriu corect româneşte, că m-a îndrăgostit iremediabil de Eminescu, Creangă ori Arghezi.

Astăzi, doamna Camelia Ciurescu împlineşte o frumoasă vârstă, prilej fast pentru mine de a-i transmite gândurile bune de sănătate, bucurie şi fericire, dorindu-i să se bucure de realizările familiei şi de cele proprii.

La Mulţi şi Fericiţi Ani, Distinsă Doamnă!

 

Anunțuri