Să te muşte o viperă, să fii la un pas de moarte şi să revii la viaţă, căpătând un plus de înţelepciune… Iată că minuni încă se întâmplă, iar Dumnezeu îi încearcă pe cei pe care-i iubeşte, dar şi pe cei care, la rândul lor, îi iubesc pe cei încercaţi. Astfel de momente, în care am simţit sabia deasupra capului, când Tatăl Ceresc m-a încercat, au fost şi în viaţa mea şi, cu siguranţă, vor mai fi. Cel mai recent dintre ele a fost cel de anul trecut – 26 noiembrie 2011 -, când Andrei Tinu, cel dăruit să-mi fie frate, a fost muşcat de cea mai mare dintre viperele de la crescătoria pe care o deţine la Giurgiu împreună cu alţi prieteni. Muşcătura în sine nu părea să fie ceva ieşit din comun în primele ore de după săvârşirea acesteia, dar evoluţia de la spital, când fratele meu s-a aflat efectiv la sfat de taină cu moartea, avea să ne cutremure pe toţi cei apropiaţi, dar mai ales pe cea care i-a dat viaţă, măicuţa bătrână – aşa cum îi place lui Andrei să-i spună –, şi care l-a apărat şi continuă să-l apere mereu, precum o leoaică îşi apără puii.

În acea zi de sâmbătă, l-am sunat pe Frăţioru’ chiar în momentul în care ofidianul îşi înfigea colţii în degetul său… Nu mi-a răspuns şi am crezut că doarme sau că, aşa cum face de multe ori când ne mai ciondănim, nu vrea să răspundă. Nu m-am impacientat şi am continuat să mă plimb pe străzile Constanţei, ajungând spre 4-5 seara acasă. Am căutat, ca în fiecare zi, informaţiile din ultimele 24 de ore, de pe Google, despre Andrei, rămânând interzis de ce am descoperit. „Andrei Tinu, dus de urgenţă la spital”, „Andrei Tinu, în stare gravă”, „Fiul lui Dumitru Tinu, Andrei Iucinu Tinu, a fost muşcat de o viperă” erau câteva din primele titluri care apăreau pe motorul de căutare… Practic, toată presa avea să scrie despre păţania fratelui meu. L-am sunat pe bunul şi dragul nostru prieten Costin Mircea Şerban, care, pentru a nu crea o stare şi mare de agitaţie, mi-a spus că Andrei e bine şi că va fi acasă până a doua zi dimineaţă. Iar m-am domolit, dar nu pentru mult timp, căci ştirea de pe site-ul d-nei Simona Ionescu, privitoare la faptul că d-na Iucinu este în stare de şoc şi că Andrei are rinichii afectaţi de veninul viperei, m-au pus iar în mişcare. Am sunat-o pe Alberta Simona Preda, prietena noastră, pe care am rugat-o să se ducă la Spitalul Floreasca, pentru a-mi spune ce şi cum se întâmplă cu Frăţioru’. Apoi, am vorbit cu nepoata lui, cu Laura Tinu, care m-a informat despre starea de sănătate a lui Andrei. Pe la 10-10,30 seara am reuşit să vorbesc şi cu măicuţa lui, care mi-a zis că este stabil şi că pot veni să-l văd. Asta am şi făcut, ajungând la Bucureşti luni, 28 noiembrie 2011… Am reuşit să-l văd, să vorbesc cu el şi, după încă o zi, când i-am văzut zâmbetul pe faţă şi doctorii ne-au asigurat că a scăpat, m-am liniştit. Dumnezeu îmi făcuse o bucurie, poate cea mai mare de anul trecut: mi-l lăsase în viaţă pe fratele meu. A rămas cu o cicatrice pe mâna dreaptă, dar important e că trăieşte, că e sănătos şi că e mai matur decât era până atunci. Cu toţii am învăţat că lucrul cel mai de preţ este viaţa. Chiar dacă n-ai ce mânca, indiferent dacă ai sau nu bani de troileibuz, faptul că te trezeşti dimineaţa înseamnă încă o şansă la viaţă.

Andrei Tinu

A trecut un an de la acel eveniment, iar ziua de azi mă găseşte la Bucureşti, lângă fratele meu… Dăruit târziu de Dumnezeu, la mulţi ani de la venirea noastră pe lume, Andrei este unicul om care mă înţelege şi mă acceptă aşa cum sunt, care crede în mine şi care mă ajută să mă ridic mereu în picioare. Dar şi el ştie că se poate bizui pe mine, că, indiferent de urgiile vremurilor, Divinitatea va face în aşa fel încât să fim mai puternici împreună. A fost o lecţie de viaţă, o palmă pe care el şi noi am primit-o… Important e că am înţeles mesajul, că suntem mai atenţi şi că Dumnezeu este mai prezent în vieţile noastre. Şi dovada cea mai evidentă că am înţeles mesajul este aceea că, împreună – el, coordonator şi noi, coautori –, am realizat o carte, „Otrava de aur: ferma de vipere de la 0 la profit”, un manual extrem de util pentru cei care-şi încearcă norocul în afacerea de nişă cu vipere, dar o carte care are ca punct de plecare experienţa dramatică a lui Andrei.

Anunțuri