Sfârşitul de ianuarie aduce cu sine o zi cu dublă semnificaţie pentru mine: naşterea prietenului Dan Cojocaru, primul meu profesor de actorie, şi cea a doamnei Ileana Ploscaru, profesoara lui Dan şi actriţa care a marcat în mod deosebit istoria teatrului constănţean. Doi oameni care m-au ajutat să înţeleg cât de multe şi de mari sunt provocările vieţii, cât de importante sunt lectura, teatrul, muzica în formarea unui tânăr, mai ales a unui tânăr fără posibilităţi, aşa cum eram şi eu pe-atunci.

Ileana PLOSCARU si studentii

Dan a fost pentru mine dascălul de care aveam nevoie, prietenul mai mare cu care discutam ceea ce, în mod evident, nu puteam discuta cu tatăl, cu bunicii sau cu profesorii. Şi iată-l la 45 de ani, la fel de plin de viaţă ca şi atunci, în acel octombrie 1994, când ne-am împrietenit. L-am văzut în numeroase spectacole ale Revistei constănţene, continuând să păstrăm şi astăzi legătura, chiar dacă numai telefonic. E un moment bun pentru a-i mulţumi şi a-l asigura de întreaga mea preţuire, dorindu-i să fie sănătos şi mulţumit de rodul muncii, alături de toţi cei dragi ai săi.

Dan Cojocaru

Prin Cojo, aşa cum îl alintă colegii, am „ajuns” şi la maestra lui, actriţa de geniu Ileana Ploscaru. A avut grijă ca, prin dăruire şi înţelepciune, să mă tragă cu mâna talentului domniei sale în lumea minunată a personajelor cărora le-a dat viaţă. „O revărsare gâlgâitoare de talent”, aşa spuneau despre ea Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian în cartea despre Teatrul de Stat din Constanţa. Nu doar o revărsare de talent, ci şi un simbol al demnităţii, al eleganţei discrete şi aristocratice dobândite la Conservatorul de Artă Dramatică de la Cluj-Napoca. Pe doamna Ploscaru e greu să o descrii în cuvinte, oricât de multe ar fi acestea şi oricât de talentat ar fi mânuitorul condeiului. Căci Ileana Ploscaru trăieşte în şi prin teatru, fără să facă vreun efort deosebit. Acum, când tot felul de indivizi lipsiţi de talent se maimuţăresc pe la televizor, constănţenii se pot bucura de arta acestei actriţe, care, pe parcursul celor 62 de ani de teatru, „a dat senzaţia că este singura care joacă, marcând, prin talent şi eficacitate, tot ceea ce se întâmplă în momentul apariţiei sale şi dincolo de ea” (Ana Maria Munteanu).

Ileana PLOSCARU

Moment aniversar aşadar, moment care însă mă duce cu gândul spre „memento mori”, spre clipa când doar faptele noastre vor rămâne. Iar faptele celor doi voi rămâne înscrise în cartea de istorie, mai mică sau mai mare, a culturii tomitane.

La Mulţi şi Fericiţi Ani!

Sursele fotografiilor: http://www.cugetliber.ro şi http://www.facebook.com

Anunțuri