21 noiembrie este pentru mine o zi importantă.  Este ziua fratelui meu, Andrei Tinu. Ştiu, vor exista voci care mă vor acuza că sunt patetic, că sunt laudativ, că etc. etc… Unii  îmi vor spune că realitatea biologică mă contrazice, că, evident, nu există o legătură de sânge între noi. Aceasta corespunde unei lumi fizice prin excelenţă, din care sufletul a dispărut complet. Pentru mine, ca şi pentru el, sufletul contează mai mult decât trupul şi, prin urmare, voi continua să-l consider fratele meu şi să mă comport ca atare. El mi-a demonstrat-o în numeroase ocazii, ajutându-mă, apărându-mă, dar, mai presus de toate, înţelegându-mă.fratele meu

E un om ca oricare altul, cu defecte şi calităţi. Dar e un om bun, elegant, educat, capabil să se sacrifice pentru un om şi pentru o cauză nobilă, cu atât mai mult dacă această cauză slujeşte Ţării. Dacă ar fi să-l caracterizez în puţine cuvinte, aşa spune că Andrei este un român cu potretul lui Mihai Viteazul în suflet şi cu harta României Mari în minte.

Azi, fratele meu mai mic împlineşte 28 de ani. E un bun prilej pentru mine de a-i mulţumi, cu sinceritate absolută şi cu iubire creştină, pentru tot ceea ce a făcut, face şi, sunt sigur, va continua să facă pentru mine. De ce scriu în fiecare an despre el? Poate pentru că e tot ceea ce pot să-i ofer: un gând exprimat stângaci, dar curat.

Îi doresc să fie sănătos, să fie puternic, să fie drept şi să îşi ducă la capăt toate proiectele, devenind nu doar un nume, ci un om important al Şcolii româneşti.

Să iubeşti şi să fii iubit, Frăţior! La Mulţi şi Fericiţi Ani, Andrei!

 

Anunțuri