Trec clipele, zilele, anii… Trece viaţa noastră, cea căreia nu îi acordăm, în ciuda aparenţelor, întâietate. Şi eu, asemenea Domniilor Voastre, trec peste ceea ce este semnificativ în viaţa mea, prins în mrejele gândurilor cotidiene (am sau nu bani să-mi plătesc chiria, am sau nu bani să-mi plătesc ratele, am sau nu ce pune pe masă). De multe ori, sfătuit de demonii pântecelor, lenei şi egoismului, m-am lăsat dus de valuri şi, fără să vreau, am rănit multe suflete care au „simţit” de multe ori alături de mine, am lovit multe mâini care mi-au dat un pahar cu apă sau care m-au trecut în pomelnicele lor. E sfârşitul unui an, 2013, care, deşi mi-a adus cele mai mari pagube materiale, a fost cel mai folositor sufletului meu. A fost anul în care, poate mai mult ca în ceilalţi, Dumnezeu m-a pus la încercare, m-a „testat” cum s-ar spune. Dacă am reuşit sau nu, voi afla cândva, când voi sta cu capul plecat la Judecată şi când nu stropul de vin va conta, ci stropul de lacrimă.

 E timpul să renunţ la orgoliu, la egoism, la nevoile trupului şi să-mi îndrept gândurile de mulţumire către toţi aceia care, ştiuţi sau neştiuţi, au dovedit în faţa lui Dumnezeu că mă iubesc. Sunt mulţi, foarte mulţi… Profesori, rude, prieteni, străini. Tuturor, fiecăruia după numele lui, cele mai curate urări de bine, de sănătate, de putere de muncă şi mulţumirile mele sincere pentru tot ce au făcut pentru mine. Iar pentru aceia care nu mai sunt (mama, bunicii, oamenii de cultură şi de artă care mi-au marcat existenţa etc.) voi aprinde o torţă în inima mea, ca să le lumineze calea în lumea de Dincolo.

La Mulţi şi Fericiţi Ani, oameni buni!

Anunțuri