Au trecut 21 de ani de când, într-o zi de 4 iunie, Dumnezeu  i-a hărăzit sufletului tău, încă pur, să se odihnească… Şi pentru că până atunci n-am ştiut cum să-ţi mulţumesc, cred că acum e momentul să o fac. E un timp aproape liturgic, un timp în care scrisul mi-e mai bolovănos şi mai neînsufleţit ca niciodată, când stângăcia-mi e evidentă şi când durerea de a rezista, atâta timp, ca un drumeţ rătăcit în calea lupilor se împleteşte cu bucuria de a te şti acolo unde îţi e locul, în ceata celor buni şi blânzi, de-a dreapta Tatălui ceresc.

Îţi scriu acum, fiindcă n-am fost vrednic să o fac până astăzi, mulţumindu-ţi pentru sacrificiul pe care l-ai făcut pentru mine şi cerându-mi iertare că n-am  putut să ajung ceea ce ţi-ai fi dorit. Pentru că ai fost binecuvântată de Dumnezeu cu o inimă mare, pentru că ai riscat totul ca să mă aduci pe lume şi pentru că m-ai crescut aşa cum ai considerat că e bine, îţi mulţumesc şi…

La Mulţi Ani întru nemurire, Mamă!

Anunțuri