Pe 31 octombrie 1970 se năştea actriţa Mirela Pană, un om pe care divinitatea l-a înzestrat cu mult, cu foarte mult har şi cu inteligenţă. Căci Dumnezeu, aşa după cum bine ştim, dă omului, din iubire, atât cât poate duce… O cunosc pe Mirela de două decenii şi pot depune mărturie că a rămas, în ciuda trecerii timpului, cu aceeaşi poftă de viaţă ca la început, cu acelaşi pathos nedesluşit, ale cărui resorturi vin din negura vremurilor, neînţeles de mintea umană şi imposibil de justificat. Am văzut-o pe Mirela Pană în spectacolele Revistei constănţene. Era vedeta incontestabilă a generaţiei sale, o demnă urmaşă a unei Zizi Şerban, a unei Mariana Cerconi, a unei Stela Popescu, fără să facă un efort când spunea un text, când se integra perfect în tablourile coregrafice sau când interpreta un cântec. Am revăzut-o cu plăcere luna această în „Bolnavul închipuit”, pe aceeaşi scenă, în montarea regizorului Cristian Gheorghe. Rolul creat nu numai că îi confirma talentul, ci ne arată – arc peste timp – evoluţia Mirelei, ajunsă acum la maturitate artistică.

Mirela PanaE ziua Mirelei. Îi doresc să fie sănătoasă, mulţumită şi fericită, bucurându-se de ai săi… de copii, de soţ, de soră, de nepoţi, de toţi ceilalţi, prieteni şi neprieteni.

La Mulţi Ani, Mirela PANĂ!

Sursa fotografiei:  site-ul TV Neptun (www.ntvonline.ro)

Anunțuri