Ziaristul_Dumitru_Tinu21 octombrie 2015 ar fi trebuit să fie o zi de sărbătoare pentru presa românească. O zi în care, dacă timpul i-ar fi permis, Dumitru Tinu ar fi împlinit 75 de ani. Pe Dumitru Tinu, aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, nu l-am cunoscut personal. I-am cunoscut fiul, moştenitorul de facto al talentului de a folosi „cuvintele potrivite”. Timpul a trecut, iar aniversarea celor 75 de ani de la naşterea unuia dintre patriarhii jurnalismului contemporan ne oferă certitudinea că mezinul familiei Tinu, pornit în lume dintr-o localitate din judeţul Olt (Coteana), a fost un creator de ştiri şi de gazete, o minte care, dincolo de răutăţile unora, a ştiut să facă din „Adevărul” cel mai citit ziar din România postdecembristă. Un om căruia i se citea pe faţă echilibrul, un jurnalist devenit rob al informaţiei de calitate, o voce care, deşi calmă, aşezată, caldă, putea să dărâme guverne. Şi iată că, dintr-o dată, jurnalistul Tinu moare în condiţii misterioase… Rămân în urmă multe necunoscute, un mare ziar, o fiică şi un fiu, Andrei, hotărât şi obligat de destin să ducă moştenirea lui Tinu mai departe.

Pe 21 octombrie, presa românească ar fi trebuit să-l aniverseze pe Dumitru Tinu. Nu o va face, fiindcă presa românească nu mai vânează de ceva timp valori. Dar noi suntem datori memoriei fiului cel mic al Cotenei Oltului, aniversând cele trei sferturi de veac cu emoţie, cu un cuvânt, cu o lacrimă şi cu o lumânare, dar mai ales cu speranţa că Dumnezeu îl are pe Tinu în Biroul său de presă.

Sursă foto: wikipedia.org

Anunțuri